Vi bøger
Levering: 1 - 2 hverdage

Primele mele decoruri - Manual de scenografie - Cosmin Ardeleanu - Bog

Bag om Primele mele decoruri - Manual de scenografie

Meseria ¿arhitectului de teatru" care imagineaz¿, deseneaz¿ ¿i apoi înal¿¿ decoruri este plin¿ de contradic¿ii. Pe cât de solicitante ¿i am¿nun¿ite sunt planurile sale, pe atât de trec¿toare sunt volumele asamblate conform acestora. Ele dureaz¿ cât dureaz¿ ¿i spectacolele. În vreme ce me¿te¿ugul artistului plastic nu are nicio leg¿tur¿ cu artele performative (actoria, regia, coregrafia), scenograful trebuie s¿ le st¿pâneasc¿ pe toate acestea. El este artistul din afara cercului actorilor condüi de regizor, fiind în aceläi timp mereu în mijlocul lor. Nedescurcându-se deloc în lumina reflectoarelor, pe o scen¿ expus¿ unei s¿li pline, scenograful este artizanul întregului späiu al acesteia înaintea intr¿rii publicului. De¿i niciun spectator nu-l va z¿ri vreodat¿ printre volumele închipuite de el, aerul colorat de filtrele profilurilor ¿i fresnelurilor, care-i inund¿ construc¿iile înf¿¿i¿ându-le, va fi cel pe care toat¿ lumea îl va respira, actori ¿i spectatori, pe toat¿ durata spectacolului. De aceea, artistul cel mai püin b¿gat în seam¿ ¿i c¿ruia i se spune de multe ori ¿scenarist" este primul invitat de c¿tre regizor s¿ fac¿ parte din distribüie, mai înainte chiar de împ¿r¿irea rolurilor principale. Scenograful este primul chemat la atribuirea sarcinilor ¿i ultimul primit la culesul laurilor. ¿Manualul" de fä¿ este mai degrab¿ al me¿te¿ugarului decât al artistului profesionist. Meseria de scenograf doar se bazeaz¿ pe cunoäterea me¿te¿ugului. Întrucât ea pretinde ¿i talentul, inspiräia, ¿i exerci¿iul constant al c¿ut¿rii. Iar dac¿ ultimul se poate înv¿¿a, primele se distribuie (sau nu) gratis ¿i complet nedemocratic. Cosmin Ardeleanu

Vis mere
  • Sprog:
  • Ukendt
  • ISBN:
  • 9786061417773
  • Indbinding:
  • Hardback
  • Sideantal:
  • 348
  • Udgivet:
  • 4. September 2023
  • Størrelse:
  • 157x27x235 mm.
  • Vægt:
  • 900 g.
  • 2-4 uger.
  • 22. Maj 2024
På lager

Normalpris

Medlemspris

Prøv i 30 dage for 45 kr.
Herefter fra 79 kr./md. Ingen binding.

Beskrivelse af Primele mele decoruri - Manual de scenografie

Meseria ¿arhitectului de teatru" care imagineaz¿, deseneaz¿ ¿i apoi înal¿¿ decoruri este plin¿ de contradic¿ii. Pe cât de solicitante ¿i am¿nun¿ite sunt planurile sale, pe atât de trec¿toare sunt volumele asamblate conform acestora. Ele dureaz¿ cât dureaz¿ ¿i spectacolele. În vreme ce me¿te¿ugul artistului plastic nu are nicio leg¿tur¿ cu artele performative (actoria, regia, coregrafia), scenograful trebuie s¿ le st¿pâneasc¿ pe toate acestea. El este artistul din afara cercului actorilor condüi de regizor, fiind în aceläi timp mereu în mijlocul lor. Nedescurcându-se deloc în lumina reflectoarelor, pe o scen¿ expus¿ unei s¿li pline, scenograful este artizanul întregului späiu al acesteia înaintea intr¿rii publicului. De¿i niciun spectator nu-l va z¿ri vreodat¿ printre volumele închipuite de el, aerul colorat de filtrele profilurilor ¿i fresnelurilor, care-i inund¿ construc¿iile înf¿¿i¿ându-le, va fi cel pe care toat¿ lumea îl va respira, actori ¿i spectatori, pe toat¿ durata spectacolului. De aceea, artistul cel mai püin b¿gat în seam¿ ¿i c¿ruia i se spune de multe ori ¿scenarist" este primul invitat de c¿tre regizor s¿ fac¿ parte din distribüie, mai înainte chiar de împ¿r¿irea rolurilor principale. Scenograful este primul chemat la atribuirea sarcinilor ¿i ultimul primit la culesul laurilor.
¿Manualul" de fä¿ este mai degrab¿ al me¿te¿ugarului decât al artistului profesionist. Meseria de scenograf doar se bazeaz¿ pe cunoäterea me¿te¿ugului. Întrucât ea pretinde ¿i talentul, inspiräia, ¿i exerci¿iul constant al c¿ut¿rii. Iar dac¿ ultimul se poate înv¿¿a, primele se distribuie (sau nu) gratis ¿i complet nedemocratic.

Cosmin Ardeleanu

Brugerbedømmelser af Primele mele decoruri - Manual de scenografie



Find lignende bøger
Bogen Primele mele decoruri - Manual de scenografie findes i følgende kategorier:

Gør som tusindvis af andre bogelskere

Tilmeld dig nyhedsbrevet og få gode tilbud og inspiration til din næste læsning.